LEGEA nr. 329 din 8 iulie 2003
LEGEA nr. 329 din 8 iulie 2003
privind exercitarea profesiei de detectiv particular*)
CAPITOLUL I – DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
(1) Detectivul particular este persoana atestată în condițiile prezentei legi și care, fără să aducă atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfășoară activități specifice de investigare, referitoare la:
a) conduita și moralitatea publică a unei persoane;
b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potențială parteneră într-o afacere;
c) persoanele dispărute de la domiciliu;
d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă sau penală înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părți în proces;
e) asigurarea protecției împotriva scurgerii unor informații din sfera vieții private sau a activității operatorilor economici care doresc să păstreze confidențialitatea acestora.
(2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrară reglementărilor legale interne sau celor internaționale la care România este parte, securității naționale, ordinii publice ori bunelor moravuri.
(3) Informațiile obținute în urma activităților desfășurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condițiile prezentei legi.
Articolul 2
(1) Detectivul particular își poate exercita profesia, după caz, în cadrul societăților specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari, înființate conform legislației comerciale și care funcționează în baza licenței eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române.
(2) Obiectul de activitate al societăților specializate și al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic.
(3) Conducătorii executivi ai societăților specializate de detectivi particulari trebuie să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior și să fi absolvit un curs în specialitatea detectiv particular sau să fie absolvenți ai unei facultăți de drept sau ai unei școli postliceale de detectivi ori să fi îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale cu grad de ofițer și să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c)-f).
(4) Asociații sau acționarii persoane fizice ai societăților specializate de detectivi particulari, înființate conform alin. (1), trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de art. 5 lit. d) și e).
Articolul 3
(1) Detectivul particular este obligat să păstreze secretul profesional asupra datelor și informațiilor obținute.
(2) Datele și informațiile prevăzute la alin. (1) pot fi comunicate, la cerere, în condițiile legii, numai instanțelor judecătorești și Ministerului Public, dacă acestea sunt utile pentru aflarea adevărului în cauzele penale.
(3) În activitatea desfășurată, detectivul particular se supune legii, statutului societății specializate sau al cabinetului individual de detectivi particulari.
CAPITOLUL II – DOBÂNDIREA CALITĂȚII DE DETECTIV PARTICULAR
Articolul 4
Activitatea de detectiv particular poate fi desfășurată numai de persoanele care sunt atestate profesional.
(…)
CAPITOLUL III – DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE DETECTIVULUI PARTICULAR, ALE SOCIETĂȚILOR SPECIALIZATE ȘI ALE CABINETELOR INDIVIDUALE ÎN CARE ACESTA ÎȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA
Articolul 11
(1) În exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul să efectueze investigații în legătură cu persoanele, bunurile, faptele, datele și împrejurările care fac obiectul acestei activități, cu respectarea strictă a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a dispozițiilor legale.
(2) În efectuarea investigației detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autorităților publice informații care, potrivit legii, nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.
Articolul 12
Detectivul particular are următoarele obligații:
a) să manifeste probitate și conștiinciozitate profesională, scopul activității sale fiind aflarea adevărului în cauza pentru care a fost angajat;
b) să folosească metode și mijloace de investigare prin care să nu aducă atingere normelor de drept ori drepturilor și libertăților cetățenești;
c) să păstreze, chiar și după încetarea calității de detectiv particular, secretul profesional cu privire la actele, faptele, datele și împrejurările despre care a luat cunoștință în timpul desfășurării activității, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege;
d) să nu uzeze de calitatea de detectiv particular decât în interesul serviciului.
Articolul 13
Detectivului particular, în desfășurarea activității, îi este interzisă efectuarea de investigații cu privire la:
a) activitatea personalului reprezentanțelor diplomatice și consulare sau a organizațiilor internaționale cu statut similar;
b) activitatea persoanelor, desfășurată permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autorităților publice, instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public;
c) datele confidențiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale și la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexuală, sănătatea, originea socială ori etnică a unei persoane;
d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare;
e) activitățile specifice desfășurate de instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.
(…)
CAPITOLUL IV – SANCȚIUNI
Articolul 16
Nerespectarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.
Articolul 17
Exercitarea fără drept a profesiei de detectiv particular constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.
CAPITOLUL V – DISPOZIȚII FINALE
Articolul 25
Controlul activității specifice desfășurate de societățile specializate și de cabinetele individuale de detectivi particulari se efectuează de polițiști anume desemnați de către Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul Ministerului Public.
Articolul 26
Inspectoratul General al Poliției Române ține evidența tuturor detectivilor atestați, a societăților specializate și a cabinetelor individuale de detectivi particulari.
Articolul 27
Nomenclatorul de activități din economia națională se completează cu activitatea de detectiv particular.
Articolul 28
(1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile legale privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.
(2) Documentele necesare pentru dobândirea calității de detectiv particular, altele decât cele prevăzute la alin. (1), eliberate cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, de către autoritățile statului de origine sau de proveniență, sunt recunoscute în condițiile legii.
Articolul 29
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I*).
(2) În 60 de zile de la publicare, Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciul Român de Informații vor elabora proiectul normelor de aplicare a prezentei legi, pe care îl vor supune aprobării Guvernului.